O firmă controlată integral de compania israeliană Econergy, dezvoltatoarea celui mai mare parc fotovoltaic din România, pregătește o centrală electrică fotovoltaică în Crizbav, județul Brașov.
Raiffeisen Bank a acordat un împrumut de 60 milioane euro către Rătești Solar Plant, care dezvoltă cel mai mare parc fotovoltaic din România.
Cel mai mare parc fotovoltaic din România, construit la Rătești, județul Argeș, și-a început activitatea comercială.
Compania israeliană Econergy, dezvoltatoarea celui mai mare parc fotovoltaic din România, inaugurat luna trecută la Rătești, a obținut un împrumut de 60 de milioane de euro de la Raiffeisen Bank International pentru finanțarea proiectului.
Proiectul celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, o investiție de 800 de milioane de euro, a primit autorizația de construcție, iar începerea lucrărilor este prezentată acum ca estimată pentru toamna acestui an. La începutul anului, termenul avansat de începere era vara acestui an.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, vrea să majoreze producția în zona de mare adâncime a celui mai promițător zăcământ local onshore, cel de la Caragele din județul Buzău, unde rezervele potențiale au fost estimate în 2017 la peste 30 miliarde metri cubi.
Construirea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, o investiție de 800 de milioane de euro, va începe în această vară, în zona Pilu - Grăniceri, iar proiectul va fi însoțit de o a doua investiție, de aproximativ 200 de milioane de euro, într-o unitate de stocare a energiei, tot cea mai mare de pe continent.
Parcul fotovoltaic va fi de departe cel mai mare din România, fiind gândit să aibă o putere instalată de peste 1.000 MW.
O firmă controlată de omul de afaceri suedez rezident în Monaco Emanuel Muntmark, deținătorul Monsson Group, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte de energie regenerabilă din România, dar cu afaceri în întreaga lume, supranumit "regele eolienelor", a obținut recent aviz de racordare de la Transelectrica pentru proiectul de construire a unui parc fotovoltaic gigant în județul Arad.
Ministrul Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a declarat că i se pare scump pe litoralul Mării Negre și nu își explică cum o parte dintre români preferă aceste locuri scumpe. Despre logo-ul de țară, Cadariu se întreabă de ce timp de 10-12 ani nu a fost folosit.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, operatorul perimetrului de hidrocarburi Satu Mare, a înregistrat 1.000 de zile de operațiuni continue fără accidente la proiectul din România.
Gigantul amerian Oracle, al doilea mare producător de software la nivel global, cu operațiuni și în România, a ajuns la un acord pentru preluarea furnizorului de sisteme informatice digitale pentru industria medicală Cerner, bifând cea mai mare tranzacție de până acum din istoria sa.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, operatorul perimetrului de hidrocarburi Satu Mare, și-a înființat o filială pentru comercializarea gazelor naturale pe piața locală.
Procesatorul de plăți digitale Stripe, intrat în România anul trecut, este în discuții preliminare cu băncile de investiții pentru o listare pe bursa americană la începutul anului viitor. Compania procesatoare de plăți digitale a fost evaluată ultima oară la $100 de miliarde
Fond de investiții înființat de omul de afaceri polonez Jan Kulczyk, care a decedat însă în 2015. Fiul lui Jan Kulczyk, creditat de Forbes cu o avere de 1,7 miliarde de dolari.
Procesatorul de plăți digitale Stripe, intrat în România anul trecut, a atras o nouă finanțare, de 600 de milioane de dolari, și a redevenit cel mai valoros startup american.
Asociatul majoritar și administratorul special italian al GPSB Solaris 48 SRL, compania aflată în insolvență care deține parcul solar Livada din Satu Mare, cel mai mare de profil din România, cu putere instalată de 56 MW, nu permite accesul în incinta centralei fotovoltaice a tehnicienilor noii firme de operare și mentenanță a acesteia, contractată de către administratorul judiciar român al GPSB Solaris 48 SRL cu aprobarea creditorilor coreeni.
Danezii de la FirstFarms, cu o serie de investiții în agricultura românească, au finalizat vânzarea a 77 de hectare de teren în vestul României pentru echivalentul a 269.000 de euro. Vânzarea s-a făcut în baza acordului condiționat semnat în luna mai de danezi pentru vânzarea celor 1.675 hectare de teren pe care le dețin în vestul țării.
Danezii de la FirstFarms, cu o serie de investiții în agricultura românească, au semnat o nouă tranzacție de vânzare, de această dată a 238 de hectare, dintr-un total de 1.675 hectare de teren în vestul României, cu echivalentul a peste 11,4 milioane euro.
Procesatorul de plăți digitale Stripe, intrat recent în România, vrea să atragă o nouă finanțare și țintește o evaluare de cel puțin 70 de miliarde de dolari, potrivit surselor Bloomberg.
Un număr de 44 de investitori străini în proiecte locale de producție de energie fotovoltaică, persoane fizice și juridice, majoritatea din Italia, au reclamat statul român la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington pentru mai multe modificări legislative care au avut ca rezultat reducerea subvențiilor acordate energiei regenerabile. Este al treilea litigiu de acest tip aflat pe rol la ICSID în care România are calitatea de pârât, pe lângă cele prezentate deja de Profit.ro.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de un fond de investiții al miliardarului polonez Sebastian Kulczyk, a obținut aprobarea autorităților române pentru prelungirea lucrărilor de explorare la concesiunea din Satu Mare, întrerupte pe fondul pandemiei de Covid-19.
Danezii de la FirstFarms, cu o serie de investiții în agricultura românească, au finalizat tranzacția de vânzare a 618 hectare, dintr-un total de 1.675 hectare de teren în vestul României, cu echivalentul a peste 11,4 milioane euro.
Producătorul francez de sisteme de protecție a cablurilor pentru industria auto Delfingen, printre principalii jucători din industria de profil, cu două fabrici în România, preia rivalul german Schlemmer, inclusiv a fabricii din Satu Mare, tranzacția fiind avizată de Consiliul Concurenței.
Producătorul francez de sisteme de protecție a cablurilor pentru industria auto Delfingen, printre principalii jucători din industria de profil, cu două fabrici în România, pregătește preluarea rivalului german Schlemmer, inclusiv a fabricii din Satu Mare.